Miguel Gane: „Am învățat o lecție foarte importantă din literatură: nu trebuie să ai așteptări”

Publicat: 24/08/2024, 12:00

Săptămâna aceasta, la Ai vreme să vorbim?, cu Ana-Maria Păunescu, invitat a fost Miguel Gane, un nume extrem de popular în Spania și America Latină, este unul dintre cei mai bine vânduți poeți contemporani din lumea hispanofonă.

Miguel Gane a vorbit despre parcursul său literar și echilibrul pe care îl menține între cele două lumi care îi definesc identitatea. Este o ocazie rară de a-l cunoaște pe acest autor remarcabil, care trăiește, prin versurile sale, între două culturi și două identități.

Născut Mihai Gane, în satul Lerești din județul Argeș, tânărul poet a reușit să îmbine două lumi aparent diferite: rădăcinile românești și succesul literar spaniol. Stabilit în Spania încă din copilărie, Gane a devenit rapid o voce apreciată, cărțile sale fiind prezente în topurile de vânzări din țări precum Columbia, Peru, Bolivia și Chile.

„Am privit succesul mereu cu distanță, nu l-am forțat. Toate lucrurile care s-au întâmplat în cariera mea literară au fost lucruri care au venit cu timpul și s-au întâmplat pentru că ar trebui să se întâmple firesc. Din literatură am învățat o lecție foarte importantă: nu trebuie să așteptări niciodată, pentru că atunci când ai așteptări cu o carte sau cu o poezie, să zic așa, atunci nu merge nimic, se strică toate”, a spus Miguel Gane în cadrul podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana-Maria Păunescu”.

Ediție integrală

Cătălin Costache
Cătălin Costache este un editor web și specialist SEO care și-a început cariera în presă în anul 2019, la Aleph News. Acesta a ajuns să coordoneze mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Descoperirea incredibilă făcută de trei bărbaţi în pădurea Aluniş din Botoşani. Ar putea avea o...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
SpaceX, compania deţinută de Musk, plănuieşte o ieşire periculoasă în spaţiu, săptămâna viitoare
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Acord Rusia-Ucraina. Zelenski a făcut chiar el anunțul ISTORIC: Sunt recunoscător
Satul care îi atrage pe tineri ca un magnet. Vin aici ca la pelerinaj
O recunoști pe fetița cu chip de păpușă de imagine? A împlinit recent 39 de...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
David Niven, al doilea James Bond. Sublocotenent, scriitor și actor de Oscar